DESPRE IMAGINEA ROMÂNIEI ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ

 

DESPRE IMAGINEA ROMÂNIEI ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ

September 24th, 2004

Robert Steuckers

SĂ FIM sinceri si corecti: la ora actuala, imaginea României în Europa occidentală este una mai degrabă negativă. De la evenimentele din 1989, exploatate la scară largă de mass-media, România este percepută ca un fel de rudă săracă printre tările Europei Centrale si Orientale, pentru că occidentalii au ajuns să judece lucrurile doar prin prisma criteriilor economice. În acest demers exclusiv “economicist”, singura virtute este considerată cea materială, luându-se în considerare doar factori care pot fi calculati, ca de exemplu procentul din PIB pe cap de locuitor etc.

Societatea occidentală contemporană ignoră total valorile literare, culturale, artistice care constituie, cel putin în aceeasi măsură ca si cele economice, bogătia unei tări. De altfel, celor care ne-ar putea reprosa că emitem astfel o judecată exclusiv “imaterială”, idealistă si abstractă, le-as răspunde ca Occidentul are, dimpotrivă, o perceptie prea materialistă asupra geografiei europene. Sunt luate în considerare numai cifrele, mereu schimbătoare si efemere, în timp ce dimensiunea geopolitică, hidrografică, ecologică, ce tine de lucruri imuabile si imposibil de evitat, este la fel de ignorată ca si valorile culturale, în ceea ce priveste Balcanii, si în special România. Mentalitatea “economicistă” ignoră forta concreta a peisajelor, continuitătile politice imposibil de anulat pe care acestea le suscită, care nu pot fi calculate si care triumfă asupra timpului si a modelor pasagere. 

Îmi propun aici să accentuez două atuuri pe care poate miza România în dinamica actuală a societătii europene. Primul este de ordin cultural si literar: spatiul carpato-dacic este matricea unei culturi originale, amestec de latinitate lingvistică, de speculatii îndrăznete asupra caracterului etern al omului, aflat în legatură strânsă cu cosmosul, independent de orice prozelitism ideologic, de orice omologare universalistă, ca cea pe care o promovează economicismul care domneste în prezent. Ce-al de-al doilea atu este de ordin geografic (si deci geopolitic): pe teritoriul României se află cursul inferior al Dunării, artera fluvială a Europei. 

Să revenim intâi la literatură. În spatiul lingvistic francofon, românii si-au cucerit un loc important în cultura franceză contemporană, prin reprezentanti ca Eugene Ionesco, Mircea Eliade sau Emil Cioran. Astăzi, viziunea acestora asupra lumii si a oamenilor, incompatibilă cu noul “fundamentalism republican” care domneste la Paris si care este caracterizat mai ales de o intolerantă declarată, este supusă unei critici nedrepte, care îi acuză de trecutul lor “gardist” si, prin urmare, de a vehicula idei capabile să răstoarne “rationalismul” republican si chiar, în cazul unei slăbiri a vigilentei republicane, să ducă la aparitia unei noi orori politico-totalitare, în realitate destul de ipotetică.

Dar viziunea cosmică asupra omului, studiată cu succes de Eliade, indică de fapt o antropologie anterioară tuturor nebuniilor ideologice actuale. Pesimismul lui Cioran este incompatibil cu orice ideologie colectivistă totalitară. Iar Ionesco nu arata oare ca omul se transformă în “rinocer” dacă se supune unui naturalism prea schematic? Prin credinta sa eternă în demnitatea umană, în respectul datorat creatiei personale, în personalitatea umană inalienabilă, în profunzimea sufletului uman, integrat organic în cosmos, literatura româna are o misiune capitală în Europa actuală si în cea viitoare, o Europă care riscă să fie cuprinsă de un vid tehnocratic, riscă să sucombe din cauza inflatiei de spirit calculat. Pentru a-si îndeplini această misiune, celor care îi denigreaza realizările în domeniul filosofiei si al literelor, România trebuie să le aducă drept contraargument valoarea poetilor, a filosofilor si a antropologilor săi, pentru care omul ramâne ceea ce este el de fapt, receptaculul unor posibilităti nenumărate care nu asteaptă decât să iasă la lumină.

Să trecem acum la geopolitică. Dunărea este artera fluvială a Europei, pe care o traversează aproape de la un capăt la altul, de la izvoarele din Pădurea Neagră până în deltă. Dunărea este fluviul care unifică Europa. Triburile celtice, care au migrat până în Anatolia în antichitate, au încercat să realizeze unificarea Europei, misiune pe care si-o va asuma si Imperiul Roman, apoi Imperiul Austro-Ungar, mai ales prin printul Eugeniu de Savoia. Dacă Europa, ca si eurotehnocratia lipsită de memorie si rădăcini, nu va considera Dunărea drept un tot inseparabil, va risca o catastrofă, căci în acest caz se va încăpătâna să gândeasca într-un mod atât de abstract, încât nu va mai observa forta naturală – si numenala – a configuratiei hidrografice majore a Europei. Orice ruptură a cursului Dunarii a constituit o catastrofă pentru Europa, începând, cronologic vorbind, cu prezenta în Balcani a otomanilor, care vizau în fond tot o unificare a Dunării, dar în sens invers.

Europa nu este Europa decât dacă Dunărea este cuprinsă într-o vasta perspectivă continentală, care porneste din centrul ei. Cortina de Fier, bombardamentele din 1999 asupra unor poduri din Serbia, toate acestea au constituit încercări de a mentine în Europa o ruptură paralizantă care, pentru a fi eficientă, nu poate fi plasată decât pe cursul Dunării. Astăzi, anumiti strategi americani din anturajul presedintelui Bush, ca Robert Kagan, încearcă să facă distinctia, cu orice pret, între o “Nouă Europă”, care le-ar fi favorabila, si o “Veche Europă”, care doreste să iasă de sub tutela Washingtonului si a NATO. Încă o dată, ruptura între vechea si noua Europă este plasată undeva pe cursul Dunării.

Astăzi, America vrea să-si retragă militarii din Germania si Japonia pentru a-si plasa trupele în această “Noua Europa”, în Georgia si în Asia Centrală. Pentru spatiul “Noii Europe”, riscul este acela de a fi nuclearizat cu prima ocazie, în cazul unui conflict cu Federatia Rusa, asa cum si în anii ’80 miscarea pacifistă germană si cea europeană se temeau ca Europa să nu sufere o catastrofă în cazul ciocnirii celor două blocuri militare. Perestroika si glasnost au dat nastere sperantelor peste tot în Europa si Rusia, si mai ales sperantei de a nu mai vedea declansându-se războaie absurde între popoarele europene. Ideologia profilată în spatele acestei dialectici înselătoare între “noua” si “vechea” Europă încearcă să anuleze sperantele născute în urma initiativelor lui Gorbaciov. Rolul României este acela de a rezolva problema dunăreana împreună cu tot restul Europei, de a stabili cu popoarele din amontele fluviului o legătură de fraternitate si solidaritate prin intermediul literelor si al stiintelor umaniste.

România constituie poarta Europei spre spatiul maritim pontic, aflat în legătura cu fluviile rusesti si ucrainene, este rampa de lansare a Europei spre spatiul caucazian si, de aici, spre regiunea Mării Caspice, aflată în plina transformare economică, si spre Iran. În opinia noastră, prin gânditorii si filosofii săi, România trebuie să servească drept ghid pentru popoarele din amontele Dunării, pentru ca acestia să înteleaga în sfârsit – si fără gânduri ascunse – ce perspective formidabile li se pot deschide, dincolo de delta celui mai mare fluviu de pe continent.

Robert Steuckers, filozof, scriitor si jurnalist belgian, membru al GRECE (Grupul de cercetari si studii pentru civilizatia europeana) din 1981, reprezentant al curentului Nouvelle Droite initiat de Alain de Benoist. In 1993, paraseste GRECE si fondeaza Synergies europeennes, o retea internatională care îsi propune să faciliteze schimburile culturale între diverse grupuri si publicatii axate pe problematica europeană. De-a lungul timpului a editat publicatii precum Orientations, Scorpion, Vouloir, Synergies europeennes etc.

Madalina Andronic